Tag-Archive for » zapada «

Zapada – partea 3

A nins iar in Timisoara. Mult. Frumos. Si de data asta, spre disperarea soferilor, drumurile au fost blocate. Si de data asta, spre multumirea mea, vecinii mei s-au mobilizat si au curatat trotuarele din fata si spatele blocului. As fi dat cu drag o mana de ajutor dar nu am putut (din motive ce nu au tinut de mine).

Intotdeauna imi place cand ninge, dar partea mea preferata e atunci cand fulgi mari, mari si desi, cern din cer si se astern pe un covor alb care deja a acoperit totul. Asa a fost de data asta, in ultima zi de ninsoare. Am avut si norocul sa pot iesi ieri seara si sa ma bucur un pic de zapada ce-mi e atat de draga. Poate din cauza luminilor stradale, zapada mi-a dat senzatia de cald, de curat (chiar si acolo unde masinile suparate au aruncat stropi negri de mizerie, incercand sa intineze bucuria frumosului). Crengile copacilor se incovoiau sub greutatea zapezii, tufisurile erau mormane albe, de-o parte si de alta a strazilor erau gramezi mari, albe, iar in parc… in parc era feeric. Nu cred ca am inteles (a se citi “constientizat”) pe deplin cuvantul asta pana ieri seara.

N-am rezistat tentatiei. Pur si simplu nu am putut sa trec pe langa parc nepasatoare. Vroiam sa simt zapada, sa ma bucur de ea. M-am afundat in zapada, am lasat urme, am facut pasi mari, am facut pasi mici, mi-am tarat picioarele, am dat in zapada proiectand-o la distanta. A fost tare frumos. Mi-a umplut inima de o liniste si o multumire pe care doar zapada mi le poate da.

Din statia alaturata parcului o doamna in varsta se uita dezaprobator la mine. Probabil nu-mi dadea mai mult de 18 ani si se gandea ca o sa ma ud la picioare sau o sa racesc sau ca toti “copiii” din ziua de azi sunt dusi cu pluta. Am ignorat-o, evident. La iesirea din parc, un barbat de vreo 50 de ani s-a oprit, probabil mirat de bucuria exprimata de fata mea. Mi-am scuturat calma si zambitoare pantalonii (erau plini de zapada in partea de jos) si apoi am plecat. Barbatul nu s-a miscat pana nu l-am depasit.

M-am bucurat de zapada ca un copil si mi-a prins bine. Ar trebui sa ne permitem mai des sa redevenim copii si sa ne umplem “bateriile”de bine, de frumos, de bun. Sper ca ati reusit si voi sa va bucurati de zapada asta minunata!

Am reusit!

Va povesteam intr-un post anterior (il puteti citi aici) ca gradul de implicare al vecinilor mei, cand vine vorba de a ne usura viata tuturor, tinde spre zero.

Ei, uite ca a nins din nou. Prima zapada din 2011 a acoperit (spre bucuria ochilor mei) tot: masini, copaci, garduri, strazi, trotuare… De dimineata vad o vecina ca indeparteaza zapada de pe trotuarul din fata blocului, atat cat a putut ea sa o faca. In spate, un alt vecin (care, trebuie sa recunosc, se implica intotdeauna), deja curatase trotuarul din spate. Nici nu va puteti imagina ce bucurie am avut sa vad ca totusi se poate si ca nu trebuie decat sa dai exemplu si sa porti o discutie (in gura mare) cu vecinul gospodar, in spatele blocului, unde ceilalti sunt cu urechea lipita de termopan, doar doar or mai afla vreo barfa.

Am iesit si eu si am imprastiat sare pe trotuarul din fata, unde mai ramasese totusi ceva zapada. Rezultatul: in jumatate de ora nu mai exista nici un risc sa alunece cineva si sa-si rupa gatul pe-acolo.

Am incercat sa vorbesc si cu administratorul, gandindu-ma ca poate, cu ajutorul lui, reusim sa organizam ceva pentru urmatoarele zapezi. Omul e gospodar, l-am mai vazut in zona. Cand a auzit ce ii cer (sa ne implicam toti de pe scara) nu a stiut cum sa plece mai repede. Era sa uite si sa ia citirea apelor… Presupun ca degeaba esti om gospodar daca efectiv nu de cine sa te ajuti. Pana la urma chiar nu poti face totul singur.

In fine, mai trec 2-3 zile, se pune iar zapada. A nins ca in povesti. Abia asteptam sa ies pe-afara cu bebe-ul, sa ne bucuram de zapada. Cand ies… soc total: ambele trotuare curatate perfect, fara pic de zapada pe ele. Nu stiu cine a facut minunea, dar ma bucur sa vad ca totusi, se poate daca se vrea.

Poate nu vedeti relevanta postului, asa ca incerc sa va explic: cred in puterea exemplului personal si ma bucur (aaa…. ma laud!!) ca (macar de data asta) a functionat! ๐Ÿ™‚

Category: Pentru ca pot  Tags: ,  2 Comments

Dorinta de Craciun

Ma intreb cati din voi simt Craciunul asa cum il simteam cu totii cand eram copii. Eu sigur nu l-am mai simtit asa de multi ani. Imi aduc aminte ca intr-un an, dezamagita, i-am spus mamei “eu nu simt ca vine Craciunul”. Mama m-a masurat de la distanta si m-a intrebat cumva iritata “TU nu simti ca vine Craciunul?”; cu alte cuvinte “ce griji ai tu sa te apese ca sa nu mai simti Craciunul”. N-am mai zis nimic, ce sa ii spun? Dar nu simteam nimic, se apropia Craciunul si eu nu simteam NIMIC. Nimic din nerabdarea de a descoperi cadourile, din framantarile legate de Mos (oare vine, nu vine?), din fericirea de a merge la colindat cu colegii, din emotia de a-l intalni in Ajun pe cel care imi placea, din multumirea si linistea data de Sarbatoarea in sine, din farmecul dat de luminitele din brad.

Anul acesta, totusi, pentru prima oara dupa o perioada mult prea lunga, am simtit din nou ca vine Craciunul ๐Ÿ™‚ Copilul din mine, trezit probabil de tipetele de bucurie ale copilului meu, incepe acum sa se dezmorteasca incet, incet si sa imi umple sufletul de o avalansa de sentimente si emotii de care imi era tare dor. Fiul meu mi-a redat magia si zambetul Sarbatorilor. M-am bucurat sa fac bradul, sa pasesc pe zapada, sa rad printre fulgii ce ma inconjurau, sa ascult colinde, sa cumpar cadouri, sa vad luminitele cu care s-a impodobit orasul; abia astept sa-mi reintalnesc familia si colegii, sa simt mirosul de sarmale ce intotdeauna pluteste in casa mamei in Ajun, sa primesc colindatori si sa merg la colindat tinandu-mi de mana iubitul si fiul. Anul acesta aleg sa ma bucur de Craciun in loc sa imi fac probleme ca poate ceva nu este perfect ๐Ÿ™‚

 

Ma-ntreb… voi ce o sa faceti? Va doresc sa credeti in Craciun si sa va bucurati de el.

Ah! Si sa nu uit: ca-n fiecare an, o sa imi pun o dorinta in fata bradului. Poate se implineste si anul asta ๐Ÿ™‚