Tag-Archive for » copil «

Incursiune in viata unei mame – o noapte minunata

Toata lumea stie cat de frumos e sa fii mama, cat de simplu, cat de interesant!  Dar care sunt ingredientele unei nopti minunate (stiu… deja suna ca o reclama proasta)? Urmeaza pasii de mai jos. Spoiler alert – e nevoie de un copil, preferabil propriu…

1. Fii obosita, cat de obosita se poate. Daca scara e de la 1 la 10, trebuie sa fii pe la un 12, minim. Asa obosita incat pe la ora 8 seara (adica atunci cand ajungi acasa cu copilul din dotare) nu esti in stare decat sa iti schimbi hainele si sa te asezi in pat. Asta ca sa nu te pui direct pe jos. Nu dormi… cum sa lasi copilul de capul lui si sa dormi?? Doar stai in pat pentru ca nu te poti mobiliza sa faci nimic. Nici macar masa de seara. Nici macar sa hranesti cainele.

2. Poate ca totusi ar trebui sa se manance in casa asta… Nu, tu nu poti, ca esti prea obosita (cred ca nu va imaginati de ce resurse e nevoie ca sa tii ochii deschisi la masa, darmite sa si mesteci!!). Deci apari la masa (noroc ca una bucata sot, care intre timp a ajuns acasa, a scos niste chestii din frigider si le-a pus pe masa), macar sa faci act de prezenta. Insisti sa manance copilul ceva si cand pui mana pe el, constati surprinsa ca are mainile reci. Dar el e un calduros, nu are niciodata mainile reci!

3. Trece si ora mesei, revii in pat, gandindu-te ca IN SFARSIT poti sa dormi. Pana la urma e chiar tarziu, uite, e… ora 9. Pffff, sa sarim peste acest aspect si sa zicem ca e o ora normala si perfect justificata la care sa iti fie extrem de somn. Bliss! Patul e moale, te-ai pus comod, inchizi ochii…

4. Si vine copilul: “Mami, mi-e frig, pot sa vin sub plapuma langa tine?” Ha? Frig? Tie? Deci cine esti si din ce dimensiune paralela te-ai teleportat aici? Tie intotdeauna ti-e cald! Usor neincrezatoare, te gandesti ca vrea doar putina atentie si si-a gasit scuza perfecta. Mormai un “Bine” si gata. Cand se infiinteaza langa tine, in secunda 2 (inca imbracat in hainele de strada, bine, fara ghete si geaca… doar are si el 5 ani), constati ca manuta pe care o pune cu drag pe obrazul tau deja incalzit de somn/patura/oboseala/ce-mai-conteaza-de-ce/etc e sloi…

5. Si-acum, fix acum, se trezeste instinctul ala de mama care asa de lejer dormea… Si pui mana pe picioarele lui (evident, dupa ce scapi de sosetele aferente) – reci si ele. Fruntea – calda, cu potential bun de a deveni fierbinte. Burtica – si mai calda. Oboseala si somnul – inca acolo. Cu ultimele resurse de energie il schimbi in pijama (el pare, brusc, mai obosit ca tine) si ii iei temperatura – 37 cu 8. Na bun, inca nu e cazul de medicamente dar cum tu-ti cunosti copilul mai bine de atat, stii sigura ca va fi cazul in curand. Te gandesti ca ii mai iei temperatura peste o jumatate de ora si… adormi. Nu, n-ai vrut sa adormi… Te-ai gandit ca doar inchizi ochii putin – nu te demachiasesi, nu te spalasesi pe dinti… chiar mai aveai lucruri de facut inainte, pe langa jumatatea de ora de asteptat pentru a lua temperatura!

6. Te trezesti panicata. Pui mana rapid pe copil. Arde. Ceasul? 22.49. La naiba, ai adormit! Iti dai doua palme (mental, ca n-ai timp de pierdut), inhati termometrul, il vari sub bratul stimabilului copil care doarme in timp ce se delecteaza cu niste frisoane amabile si un somn agitat. Si termometrul nu se mai opreste… 39. Si frisoane. Buuun, sa intre in actiune fortele speciale:

– medicamentul – dat!

– dezbracat copilul – facut! (n-am luat-o razna… asa se face la febra mare)

– acoperit copilul cu un cearsaf subtire (deh, esti mama, inca are frisoane) – facut!

– sosete ude – puse in picioarele stimabilului copil.

7. Si-acum…. Cea mai faina etapa – asteptarea. E perioada aia in care si daca ti-e rau de oboseala oricum nu poti adormi de stres. Nu esti in stare sa faci nimic constructiv pentru ca nu te gandesti decat ca ai vrea sa ii iei temperatura si sa fie totul ok, sa fi disparut complet febra, si frisoanele si somnul agitat…. Asa ca numeri – nu oi!!!!! in nici un caz nu oi!! Numeri secunde, minute, iti faci mental bagajul pentru spital (si pt el si pt tine), calculezi timpul necesar drumului pana acolo, hotarasti ca esti dispusa sa renunti la carnet daca situatia impune un drum rapid, iti amintesti in trecere si de vreo x taskuri pe care le-ai mai avea de terminat la lucru, exilezi nemiloasa gandurile legate de lucru si atentia revine la numarat minute pana poti lua iar temperatura.

8. Ha! A trecut jumatatea de ora! Iei temperatura triumfatoare. Mint, desigur, ce triumf? Ii iei temperatura cu inima in chiloti (scuzati-mi franceza…), rugandu-te de termometru (da, ai citit bine, te rogi fix de termometru care, stii tu mai bine, undeva are un dispozitiv secret prin care iti citeste gandurile…) sa se opreasca si sa nu mai adauge grad dupa grad. Si se opreste. 38 cu 9! Succes total!!!!!!! Nu prea pare, nu-i asa? Hehe, dar e! Nu numai ca temperatura nu a mai crescut, dar a si scazut cu o unitate!! Genial! Adio bagaj pentru spital, stres, nopti lungi nedormite. Yeeeeey!

9. Nu poti topai, n-ai cu cine te bucura asa ca te multumesti sa zambesti de una singura. Pui mana pe sosetele ude cu o jumatate de ora in urma. Sunt uscate. Faci mental o gluma proasta, cum ca ai putea sa aduci hainele intinse la uscat si sa le pui pe copil, ca s-ar usca mai repede. Iti dai doua palme (tot mental, desigur, doar nu vrei sa trezesti copilul cu zgomotul facut) pentru gluma proasta si te duci si tu sa te speli pe dinti si sa te demachiezi, ca omul normal la ora 11.30 noaptea….

10. Urmatoarea tura de luat temperatura e peste o jumatate de ora dar acum stresul s-a dus. Si somnul… insa asta deja nu mai conteaza. Situatia e sub control. Asa ca dezgropi filmele alea pe care astepti de o eternitate sa le vezi. E o noapte alba minunata… Cel putin pana creste iar temperatura…. 🙂

 

Category: Copii  Tags: ,  Leave a Comment

De ce-mi iubesc copilul

Imi iubesc copilul fara limite, fara logica, fara oprelisti si am mii de motive sa fac asta. Exact cand cred ca le stiu pe toate, mai descopar ceva nou. Cred ca dragostea pentru propriul copil nu moare niciodata tocmai pentru ca nu iti dezvaluie miracolele sale decat pe rand, unul cate unul.

Eu am mai descoperit un motiv azi, unul care probabil va fi inteles doar de mame, sau de cei care sunt parinti. Il iubesc pentru ca poate sa rada si sa se bucure din cel mai mic motiv. Nu-i trebuie un lucru extraordinar ca sa fie fericit. Bucuria lui e simpla, spontana, sincera si frumoasa. Se bucura daca eu sau Benny radem, daca si-a gasit ultimul pitic din cei sapte, daca a reusit sa spuna cati ani (si cate luni) are, se bucura ca ne vede si se bucura atunci cand ne jucam cu el, se bucura ca un caine a venit sa se gudure pe langa el, sau ca a vazut un tren, un rau, o pasare, ca a reusit sa pronunte un cuvant sau ca a spus o poezie si a cantat la chitara, ca e destul de mare incat sa duca el painea. Are bucurii mici si totusi atat de mari.

Bucuria lui ma atinge intotdeauna. Poate din cauza ca e atat de sincera si de adevarata, imi patrunde in inima si ma lumineaza, ma linisteste si imi reaminteste ca lucrurile importante in viata, cele pe care vrem sa le tinem minte, nu sunt cele complicate, cu probleme si solutii intortocheate, ci cele simple, banale dar care vin din suflet.

Category: Copii, De suflet  Tags: , ,  3 Comments

Un copil minunat

Cel mai frumos lucru ce mi s-a spus azi e ca am un copil minunat pentru ca l-am crescut bine. Si asta de catre cineva care chiar stie ce vorbeste si nu avea nici un motiv sa ma flateze.

Deci nu am stat chiar degeaba in ultimii 2 ani, nu degeaba am avut nopti nedormite si zile in care nici macar nu apucam sa ma uit in oglinda. Nu degeaba am renuntat la ispita numita “job” si am stat acasa atat cat imi permite legea. Nu degeaba mi-am inghitit vorbele in loc sa tip sau sa ridic vocea. Nu degeaba mi-am ascuns groaza la prima cazatura. Nu degeaba mi-am ascuns lacrimile la prima problema serioasa aparuta. Nu degeaba am invatat cantecele de copii. Nu degeaba am renuntat sa imi vad prietenii. Nu degeaba am renuntat sa fac orice doar pentru ca o voce vesela sau suparata sau nerabdatoare sau plina de mirare striga: “maaaaa-maaaaa”.

Nimic n-a fost degeaba si nu regret nimic. Ma bucur doar ca am avut si am sansa sa fac toate astea.

E fascinant sa vad de cat de putin are nevoie o mama ca sa fie fericita: un zambet, un dintisor, un cuvant nou, o manuta intinsa, o treapta urcata fara ajutor, un animalut de plus strans in brate, o privire, o imbratisare, un pupic (indiferent ca e primul, al doilea, sau al 9786-lea), un zuluf format pe neasteptate, prima cana de lapte bauta fara ajutor, primul pas… orice reusita, oricat de mica e, trezeste o bucurie de mii de ori mai mare in mine decat in copilul meu.

Fericirea lui e fericirea mea. E absolut minunat!

Category: Copii  Tags: , ,  Leave a Comment