Tag-Archive for » casatorie «

Omul potrivit

Vorbeam deunazi cu un coleg despre casatorie si, mai in gluma, mai in serios, imi zice ca n-am de unde sa stiu ca nunta mea a fost singura pe care o sa o am in viata. Judecand la rece, are perfecta dreptate. Chiar nu am de unde sa stiu ce imi va aduce viitorul. Nu am cum sa prevad in ce fel se schimba oamenii. Dar stiu ca eu sunt cea care isi face alegerile in viata. Nu le face nimeni pentru mine. Ma gandesc ca asta trebuie sa aiba vreo importanta…

Nu cred ca viata e facuta doar din alb si negru. Cred ca are infinit de multe nuante de gri si ca, oricat ai vrea, uneori, ceea ce iti doresti nu e si cel mai bun lucru pentru tine. Nu cred ca o casatorie ar trebui sa fie pastrata doar pentru ca a fost incheiata, mai ales daca ii face pe toti cei implicati in ea sa sufere.  Sunt de acord ca uneori, in viata, facem si alegeri gresite. Dar mai cred si ca atunci ne casatorim, nu o facem legati la ochi. O facem pentru ca stim/simtim, ca omul ala este cel care ne completeaza, ca nu este perfect, ci perfect pentru noi, ca ne va fi (si ii vom fi) alaturi, la bine si la rau pentru ca asta ne dorim sa se intample. Ne casatorim pentru ca vrem sa impartim o viata cu persoana care ne e alaturi. Nu 2 ani, sau 5 sau 10. Casatoria nu a fost gandita sa fie cu termen limita.

Ce ne face sa ne dam seama ca ne-am casatorit cu omul potrivit… sau ca n-am facut-o? Oare seara in care, la cheful burlacilor, te uiti in jur si realizezi ca, pentru tine, efectiv, nu e nimeni mai bun decat ea? Oare ziua in care il vezi pentru prima oara si iti fura inima cu un gest sau un zambet ascuns in spatele unor ochelari de soare? Sau seara in care te simti atat de rau incat nu reusesti sa te ridici din pat si singurul om pe care te gandesti sa il suni este el, desi e la peste 600 km departare? Sau poate clipa in care simti ca, daca vrei sa iei o hotarare buna, este o singura persoana in lumea asta cu care vrei sa vorbesti? Sau minutele din biserica, de la cununie, in care ti-ai rostit juramintele uitandu-te in ochii ei? Oare sa fie clipa in care iti tii copilul nou-nascut in brate si, vazandu-l cat de perfect este, te gandesti ca o asemenea perfectiune nu putea iesi decat din doi oameni care sunt perfecti unul pentru celalat? Oare sa fie anii lungi petrecuti impreuna, ani in care ati impartit si zambete si fulgere si ploi torentiale si foarte foarte mult soare? Poate e ziua in care iti dai seama ca vrei ca omul de langa tine sa fie tatal copiilor tai? Sau ziua aia, ti-o amintesti perfect, in care te-ai uitat in ochii ei si ai stiut, ca „acasa” este acolo unde e ea? Sau zilele care nu au nimic deosebit in ele decat faptul ca nu-ti lipseste nimic, pentru ca sunteti impreuna? Oare toate datile in care te face sa razi si sa ai pofta de viata? Sau ziua in care realizezi ca ti-e drag sa ajungi acasa dupa o zi de munca, doar pentru ca acolo il regasesti pe el? Sau sa fie la sfarsitul vietii, cand ne retraim amintirile sub pleoapele obosite si zambim, pentru ca ne dam seama ca viata noastra a fost frumoasa pentru ca am impartit-o cu un anume om?

Nu stiu ce sa zic… mi-e tare greu sa aleg. Voi puteti?