Archive for the Category » Pentru ca pot «

La benzinarie

In drum spre casa ma opresc la benzinarie sa alimentez. Pun motorina si ma gandesc ca nu are sens sa il iau pe Jesse cu mine ca dureaza prea mult asa ca il las in masina, in scaunul lui, legat cu centurile de rigoare si ma duc (singura) sa platesc. Totul perfect, nu era coada, a mers repede, desi eram cu un ochi la bani/bon/etc si cu celalalt la masina incuiata.

Cand ajung la masina constat ca minunatul meu fiu e la volan, zambind fericit. Il pun, evident, sa se mute in spate, in pas alergator. O face fara mofturi, se urca in scaunul lui si ii pun centurile. Nu cred sa fi durat mai mult de 20-30 secunde sa leg centurile cand masina din spate incepe sa claxoneze. Si claxoneaza iar, lung. Ma uit mirata in spate, dupa ce inchid usa de la Jesse. De ce mirata? Pentru ca efectiv nu vedeam de ce m-ar fi claxonat cineva, ca nu pierdusem cu nimic vremea aiurea. Soferul ala, un nene la vreo 50 de ani, mai ca nu facea spume la gura. Si-a lasat geamul jos si inceput sa ma injure si sa ma ia la impins vagoane. Cea mai lejera chestie pe care a spus-o a fost: “Misca-te!! Ce, esti nebuna?”

M-am uitat eu atent la el dar chiar nu-l cunosteam. Deci nici el pe mine. De unde stia ca sunt nebuna… n-am nici o idee. Dar vezi, cu nebunul nu-i bine sa te pui daca esti intreg la mine (cum bine ati dedus ca era el).

Il intreb din gesturi care e problema lui (chiar nu intelegeam, poate ca ar fi trebuit sa imi spal si geamurile… nu stiu, zau). Spumele se inmultesc, la fel si expresiile de binecuvantare la adresa mea. Ii arat ca mai sunt alte pompe si dau sa ma intorc sa intru in masina. Omul nostru cu scaun la cap isi ambaleaza motorul si inainteaza, simuland ca ma pocneste. Probabil si-a imaginat ca orice politist va intelege ca e vina mea ca, stationand in benzinarie, m-am trezit cu masina lovita din spate… Vazand cat de imbelsugat l-a daruit soarta pe om cu simtul logicii, incep sa rad si ii zic ca sper ca are asigurare.

Cred ca asta n-a fost o idee buna… desi sunt absolut convinsa ca nu m-a auzit pentru ca era prea ocupat sa ma injure… din spatele volanului.

In fine, intru in masina, pornesc motorul… si ma hotarasc ca nu e nici o graba. Stau. Asa, vreo 10 secunde. Pentru ca sunt nebuna. Nebunii nu judeca prea bine. In alea 10 secunde si-a facut timp sa claxoneze de 3 ori. Nu reactionez, uluita de faptul ca am putut pierde vremea ca sa imi asigur copilul in masina, cu centuri. Cata inconstienta din partea mea…. Omul, crezand probabil ca am patit ceva, ingrijorat pentru mine (ce alte motive ar fi putut avea?) se da jos din masina. Din greseala uita ca inca avea prinsa centura si miscarea asta nu i-a iesit din prima. Asa ca se elibereaza in cele din urma si o porneste cu elan. Elan alimentat (presupun) de centura buclucasa. L-am lasat sa faca exact cati pasi trebuia incat sa plec de sub nasul lui. Desi era evident ca eram bine, si ingrijorarea lui nu avea nici o baza reala, a inceput sa alerge dupa masina. Din pacate masina mea e obisnuita sa castige din intrecerea cu un om care alearga asa ca nu m-a mai ajuns. Pacat. Probabil uitasem ceva in urma si omul bine intentionat se straduia sa imi aduca obiectul cu pricina.

Sau poate ca bunul lui simt se transferase in masina mea cumva si a realizat ca l-a pierdut pe vecie. Altfel imi vine greu sa inteleg cum un om carunt poate, neprovocat, sa injure asa o femeie pentru ca are grija ca fiul ei sa fie in siguranta, in masina. Si care pentru asta are nevoie de maxim 1 minut. Pe ceas. De fapt, sa lasam detaliile legate de varsta si sex si sa reformulez: imi vine greu sa inteleg cum un om poate sa injure asa un alt om. Gratuit. Fara drept de apel.

Imi vine greu sa inteleg de ce a fost nevoie sa ma simt amenintata intr-un loc public, ce ar fi facut omul ala daca nu as fi plecat si ce impact ar fi avut actiunile lui asupra psihicului fiului meu de 4 ani si jumatate.

Imi vine greu sa fiu femeie in momente de-astea. Dar sunt femeie. O femeie care s-a saturat de toti mojicii care cred ca isi pot permite orice pentru ca au senzatia ca au pus coada la pruna si au inventat mersul pe jos.

Asa ca… fa pasi, nene! Sau alearga! Buburuza mea se descurca! O suspectez ca e “femeie” si ea 🙂

M-am hotarat

Si ce daca m-am mutat si stau prea mult singura? Si ce daca prietenii imi pleaca tot cate unul in tari mai mult sau mai putin indepartate? Si ce daca vecinii imi afuma hainele proaspat spalate? Si ce daca ploua, iar mie imi place soarele? Astea sunt doar detalii. Am constatat ca atunci vrei sa te cufunzi in visare/nostalgie/melancolie/tristete-sau-cum-mai-vreti-voi-sa-ii-ziceti e extrem de usor: trebuie doar sa te concentrezi pe ce nu merge bine, pe ce nu iti place. Apoi iti creezi un loc confortabil acolo si te complaci in situatia aia dezolanta. Incet incet nu mai vezi lucrurile cu adevarat importante, oamenii pentru care trebuie sa zambesti.

Adevarata provocare insa consta in a te mobiliza, a deschide ochii si a vedea tot ce merge bine, toate lucrurile frumoase pe care oamenii din jurul tau le-au adunat in calea ta. De ce e asa de greu? Pentru ca presupune un efort de vointa, un consum de energie pe care nu vrei sa il aloci. Si totusi, cand o faci incepi sa remarci atatea alte detalii care inainte iti scapau: nori in multe culori, soarele portocaliu la apus, zambetele si caldura cu care te trateaza oamenii, cadouri neasteptate, un buchet de flori intins catre tine de maini micute, un banc spus special pentru ca tu sa zambesti, o vorba buna venita de unde nu te asteptai. Si incet, incet, parca incepi sa zambesti si tu. Precum spuneam, fericirea e o alegere.   In plus, e adevarat ca orice sut in fund dat de viata e un semn ca ai stat prea mult in loc si ca trebuie sa te misti, ca incepi sa incurci drumul.

Asa ca m-am hotarat: fac un pas inainte. Poate ca genunchii imi tremura si mi-e putin teama ca o sa cad, dar e timpul sa ma misc, sa schimb ceva.

Baba nebuna

Incep sa cred ca baba nebuna este nelipsita de oriunde. Daca stai la bloc este baba nebuna de la 3 sau de la 5 (pe modelul “fata de la pagina 5” probabil) si e femeia aia de varsta incerta care intotdeauna are o vorba “buna” pentru cineva, mai ales pentru copii – care in nici un caz n-au voie sa se joace langa geamul ei de la bucatarie, camera, balcon sau baie, in ora de liniste care pentru ea tine de pe la 1 la 6 seara sau langa scara blocului, ca poate sparg vreun geam. O recunoasteti, da?

M-am gandit eu ca asta e valabil doar pentru cei ce stau la bloc dar se pare ca nu e asa. Daca stai la casa, e musai sa ai o baba nebuna fix langa tine. Cred ca e un complot la nivel mondial si fiecare om normal trebuie sa aiba o baba nebuna localizata pe langa el, ca sa simta ca traieste.

Baba mea nebuna e imbracata intotdeauna in aceeasi, vesnica, bluza gri cu maneca lunga (si fusta lunga ce suspectez ca a fost neagra la origine dar acum are o culoare indefinita), indiferent ca afara sunt 10 sau 40 de grade.

Cand ne-am mutat m-am gandit ca ar fi frumos sa salut si eu vecinii, asa ca am salutat-o, peste gard, de doua ori (in dati diferite). Prima oara m-am gandit ca nu m-a auzit, ca poate e surda (eram in faza de negare a vecinei baba nebuna) dar a doua oara am inceput sa o banuiesc ca ma ignora. Cred ca ceea ce m-a pus pe ganduri a fost faptul ca am vazut-o susotind cu o femeie (probabil femeia respectiva pierduse vreun pariu de a fost obligata sa vorbeasca cu ea), ceea ce inseamna ca auzul ei este inca in garantie si functioneaza.

Babei mele nebune ii place sa porneasca hidroforul din gradina (pe la ora 6) doar in diminetile in care eu dorm cu geamul deschis. Poate ca hobby-ul ei este sa urmareasca cu acuratete geamul meu, crezand probabil ca n-am ceas desteptator? De fapt ea e buna la suflet si vrea sa ma ajute, iar eu nu reusesc sa inteleg bunele ei intentii… Da, asta trebuie sa fie.

Dar activitatea ei preferata este afumatul – afumatul hainelor, mai precis, afumatul hainelor noastre.  Sambata dupa-amiaza, cand spal haine si le intind in curte sa se usuce, inevitabil, ma bucur de aerul impregnat de fum, creat de baba nebuna. Nu stiu de unde reuseste ea sa adune atatea frunze uscate, iarba, etc incat sa imi nenoroceasca toate hainele dar se descurca de minune. Cred ca studiaza chiar si directia vantului, ca sa se asigure ca vine inspre noi si ca poate aprinde focul fara grija. Probabil e o noua moda in sat, cu hainele afumate, si baba, binevoitoare, incearca sa imi transmita un mesaj pe care eu inca ma incapatanez sa nu il apreciez. Cata ignoranta pe capul meu!

Pe final, sa va spun de fiinta care ii e cel mai aproape sufletului – puiul ei. Nu va ganditi la fiu, cum am facut eu greseala, cand am auzit-o strigand prin curte “Puiule! Puiule! Vino aici!”. Este vorba de un pui de gaina, un authentic (presupun) pui de gaina. Grija ei cea mai mare este indreptata asupra acelui pui cu care povesteste si pe care, grijulie, il cheama atunci cand se aventureaza acolo unde nu e bine sa mearga. Mi se pare si normal, doar n-am vrea sa se…mmm… nu stiu… juleasca (?!) puiul, asa-i?

Imposibil sa nu o “iubesti” din toata inima pe baba mea nebuna, corect? Observati ca sunt perfect constienta ca e a mea si a nimenui altcuiva. Fara ea, viata ar fi prea simpla si prea frumoasa. Mare noroc ca sta fix langa mine. Altfel, despre ce-as mai scrie eu acum? Despre o viata calma, calda, cu aer curat si liniste, cu trezit in ciripitul pasarelelor si cu haine mirosind a balsam din reclame? Ce plictisitor!