Archive for the Category » De suflet «

Cioburile

Mainile mele rigide adunau, absente, cioburile din iarba. Unele erau mai mari, dar pe cele mici le detestam. Ma raneau cand incercam sa le apuc si sa le aduc langa celelalte. Sufletul imi era gol si aveam senzatia ca in toata linistea din jurul meu, faceau o larma ingrozitoare. Gandurile mi se plimbau prin minte neintrerupt iar eu incercam sa ma concentrez si sa gasesc toate cioburile. Stiam ca nu pot face nimic daca nu le am pe toate.

Intr-un final le-am gasit si le-am pus, cu grija, intr-o punga. La urma urmei, asa cum arata, era a mea. Mi-am masurat pasii pe drumul ce duce la tine. Mi s-a parut intotdeauna prea lung si chinuitor drumul asta. Cand lucrurile devin prea grele trebuie sa renunt la ceva din bagaj si las cate un sentiment. Le aleg pe cele care ma deranjeaza prea des, ca si-asa sunt destule. E plin de resturi pe marginea cararii, lasate de altii care au batut drumul asta, toate pregatite sa se lipeasca de unul din cei mai putin impovarati.

Ajung in cele din urma dar imi e teama sa ridic privirea. Intind doar punga si simt cum lacrimile mi se aduna in ochi. Mi-amintesc cum arata cand era noua, cand nici o fisura nu ii stirbea perfectiunea. As vrea-o inapoi dar stiu ca nu se poate. Oricat de bine ai lipi cioburile, cu oricat de multa daruire, nu poti sa le ascunzi. Fisurile sunt acolo, sa imi aminteasca de fiecare data cand am facut-o praf, uitand sa am grija de ea.

Astept o perioada cu mana intinsa. Nu pot sa vad dezamagirea din ochii tai. Astept, cuminte, sa o primesc inapoi si sa o pun la locul ei, sa nu ma mai simt atat de goala. Cu un zornait trist, tu imi intinzi punga inapoi. Nu se mai poate face nimic. Cioburile sunt prea mici, si nu mai reusesti sa le gasesti locul. Ma uit nehotarata la punga. Nu stiu ce sa fac cu cioburile astea. Sa le pastrez undeva ascunse, ca sa nu afle nimeni ca nu o mai am? Sa le arunc? Sa le las pe marginea cararii?

Deodata mana incepe sa imi tremure si, privind cioburile sangerii, cea mai grea intrebare imi trece prin cap: “Oare se poate trai fara inima?”

Category: De suflet  Tags:  Leave a Comment

Intre inima si creier

Of inima, mai taci! Acum ma gandesc ca sigur exista vreo piesa  (sper ca nu una penibila) pe tema asta. Gand dictat de creier, desigur, care de ceva vreme nu are o treaba mai buna decat sa contrazica inima. Efectiv, astia doi nu reusesc sa se puna de acord. Cand unul e “hais”, celalat sigur e “cea”. Iar eu ma chinui sa imi dau seama cum sa merg mai departe, pe care din cele doua variante.

Inima, nesuferita de ea, cere exact ce vrea – fara nici o logica sau bun simt, care ar trebui dictat de imprejurari. Isi face de cap si ma bulverseaza punandu-ma in tot felul de situatii incomode si complicate din care habar nu am cum sa ies.

Creierul, pe de alta parte, de fiecare data cand inima are vreo dorinta (irationala si in mod cert nu pe gustul lui), se revolta si incepe sa lucreze asiduu impotriva ei aducand tot felul de argumente logice bazate pe dovezi imposibil de combatut.

Si uite asa ma simt (tot mai des in ultima vreme) ca intr-un film prost in care eu sunt la mijloc, cu un ingeras nevinovat pe umarul drept si cu un dracusor impielitat pe umarul stang. Inca nu m-am hotarat care e care. Stiu doar ca ei se tot cearta iar eu sunt fix la mijloc. Cu drag le-as da cate un sut amandurora dar ma tem ca fara inima si creier… viata ar fi cam degeaba. De impacat nu se intrevad sanse. Avand in spate o viata in care de cele mai multe ori logica si-a demonstrat meritele, sunt inclinata sa merg pe mana creierului. Dar ce? Credeti ca inima se lasa asa usor convinsa? E tare pe pozitii si reuseste de fiecare data sa puna piciorul in prag.

Iar eu… eu sunt la mijloc, mereu in acelasi loc, chinuindu-ma sa aleg intre inima si creier, intre sentimente si ratiune, intre instincte si logica. Vreo sugestie cum sa pacalesc una din ele (de preferinta inima)?

Category: De suflet  Tags: ,  2 Comments

Verde si rosu (Gogoneaua)

Iubesc cu pasiune, iubesc cu daruire, iubesc cu toata fiinta. Nu stiu, nu pot si nici nu vreau sa iubesc in alt fel.

Iubesc in fiecare zi altceva, pentru ca viata imi ofera lucruri si oameni diferiti zi de zi. Azi iubesc o gogonea. O sa radeti probabil dar chiar o iubesc. Am crescut-o cu truda (reala!), cu bataturi, cu grija si multa daruire. Cand investesti asa mult in ceva, nu poti sa o faci decat manat de un sentiment puternic.

Prin urmare, pe langa constantele firesti din viata mea (pe care le ador de-a dreptul), azi iubirea e verde, mica si rotunda. O sa creasca insa, cu rabdare, in fiecare zi cate putin, pana se va face rosie, mare si dulce. Iar cand o s-o daruiesc, o s-o fac tot cu drag, din drag, pentru cineva drag. Si asta pentru ca am invatat ca cea mai frumoasa iubire e cea impartasita. 🙂