Archive for » September, 2012 «

Prima zi de gradinita

Prima zi de gradinita mi-a lasat un gust amar. M-am tot intrebat de ce. Poate pentru ca dimineata am lasat acolo un copil plin de entuziasm, curiozitate, nerabdare si interes. Am gasit, dupa-amiaza, un copil ce statea cuminte pe un scaunel (total necaracteristic lui), cu ochii rosii, o lacrima atarnand in coltul ochiului drept si o imbratisare puternica insotita de un “mama, hai sa melgem acasa”. Am lasat un copil cu aripi mari cat lumea intreaga si am luat un copil infrant.

Sau poate pentru ca asteptarile mele au fost prea mari legate de tot ce inseamna gradinita. M-am asteptat ca educatoarea lui sa fie deschisa (ca atitudine) si sa adore copiii. Poate chiar ii adora, dar eu n-am avut senzatia asta legata de ea si Jesse.  Totusi, nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu ea – e o fata tanara, (parea) serioasa, putin speriata de prima zi de gradi dar incercand sa faca fata, amabila. Poate ca pur si simplu azi nu am fost pe aceeasi lungime de unda.

Sau poate ca am eu standarde prea inalte: anul trecut Jesse a mers la o cresa privata si am senzatia ca TOTUL a fost diferit: atitudinea si energia personalului, meniul, programul, conditiile. Spuneti-mi ca sunt snoaba dar azi mi s-a strans inima cand am vazut ca de dimineata copiii au avut in meniu ceai cu lamaie si paine cu unt. Ce-as fi vrut diferit? O cana de lapte pentru prima zi de gradi, avand in vedere ca majoritatea copiilor au o preferinta pentru lapte. Nu cred ca era atat de complicat. Asta ca sa nu mai zic de faptul ca nu au o gustare de fructe – care, “stimate” Stat, mi se pare normala si necesara la copiii de gradinita.

As mai fi vrut si sa stiu ca iese afara, macar 30 minute pe zi dar in primul semestru vor sta doar in sala lor. Asta inseamna ca, in curand, portia de soare si-o va lua doar in weekend (ziua se scurteaza, ora se schimba) si asta daca nu ploua.

Pe final va mai spun ca m-am dus acolo plina de entuziasm sa imi iau copilul dupa prima zi de gradi si am plecat fara nici un fel de vlaga si chef sa fac orice. Cele douazeci de minute (maxim) petrecute acolo mi-au consumat orice urma de energie.

In concluzie, maine, cu inima stransa dar cu zambetul pe buze, o sa duc la gradi un copil ce nu vrea sa fie acolo (asa cum nici eu nu imi doresc sa il las acolo) . Si de data asta nu o sa plec cu sentimentul ca va fi bine chiar daca plange un pic la inceput. O sa plec cu indoieli si regrete si inima grea… si cu un sentiment de neputinta ca nu ii pot oferi altceva.

Category: Copii  Leave a Comment