De ce-mi iubesc copilul

Imi iubesc copilul fara limite, fara logica, fara oprelisti si am mii de motive sa fac asta. Exact cand cred ca le stiu pe toate, mai descopar ceva nou. Cred ca dragostea pentru propriul copil nu moare niciodata tocmai pentru ca nu iti dezvaluie miracolele sale decat pe rand, unul cate unul.

Eu am mai descoperit un motiv azi, unul care probabil va fi inteles doar de mame, sau de cei care sunt parinti. Il iubesc pentru ca poate sa rada si sa se bucure din cel mai mic motiv. Nu-i trebuie un lucru extraordinar ca sa fie fericit. Bucuria lui e simpla, spontana, sincera si frumoasa. Se bucura daca eu sau Benny radem, daca si-a gasit ultimul pitic din cei sapte, daca a reusit sa spuna cati ani (si cate luni) are, se bucura ca ne vede si se bucura atunci cand ne jucam cu el, se bucura ca un caine a venit sa se gudure pe langa el, sau ca a vazut un tren, un rau, o pasare, ca a reusit sa pronunte un cuvant sau ca a spus o poezie si a cantat la chitara, ca e destul de mare incat sa duca el painea. Are bucurii mici si totusi atat de mari.

Bucuria lui ma atinge intotdeauna. Poate din cauza ca e atat de sincera si de adevarata, imi patrunde in inima si ma lumineaza, ma linisteste si imi reaminteste ca lucrurile importante in viata, cele pe care vrem sa le tinem minte, nu sunt cele complicate, cu probleme si solutii intortocheate, ci cele simple, banale dar care vin din suflet.

Category: Copii, De suflet  Tags: , ,
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.You can leave a response, or trackback from your own site.
3 Responses
  1. De fapt viața e simplă, noi o complicăm. Trebuie să mănânci și să dormi, astea-s nevoi esențiale, restul e alegerea ta.

  2. Carmen says:

    cat de frumos, cat de sincer !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *