Archive for » March, 2012 «

De ce-mi iubesc copilul

Imi iubesc copilul fara limite, fara logica, fara oprelisti si am mii de motive sa fac asta. Exact cand cred ca le stiu pe toate, mai descopar ceva nou. Cred ca dragostea pentru propriul copil nu moare niciodata tocmai pentru ca nu iti dezvaluie miracolele sale decat pe rand, unul cate unul.

Eu am mai descoperit un motiv azi, unul care probabil va fi inteles doar de mame, sau de cei care sunt parinti. Il iubesc pentru ca poate sa rada si sa se bucure din cel mai mic motiv. Nu-i trebuie un lucru extraordinar ca sa fie fericit. Bucuria lui e simpla, spontana, sincera si frumoasa. Se bucura daca eu sau Benny radem, daca si-a gasit ultimul pitic din cei sapte, daca a reusit sa spuna cati ani (si cate luni) are, se bucura ca ne vede si se bucura atunci cand ne jucam cu el, se bucura ca un caine a venit sa se gudure pe langa el, sau ca a vazut un tren, un rau, o pasare, ca a reusit sa pronunte un cuvant sau ca a spus o poezie si a cantat la chitara, ca e destul de mare incat sa duca el painea. Are bucurii mici si totusi atat de mari.

Bucuria lui ma atinge intotdeauna. Poate din cauza ca e atat de sincera si de adevarata, imi patrunde in inima si ma lumineaza, ma linisteste si imi reaminteste ca lucrurile importante in viata, cele pe care vrem sa le tinem minte, nu sunt cele complicate, cu probleme si solutii intortocheate, ci cele simple, banale dar care vin din suflet.

Category: Copii, De suflet  Tags: , ,  3 Comments

Eu si Salsa

Intotdeauna mi-a fost usor sa dansez si am fost mandra de asta. Am simtit muzica si am lasat-o sa ma conduca, indiferent de ritm si de miscari. Am dansat cu placere si cu daruire si nu-mi pot imagina viata fara dans.

Eh, dar lucrurile se schimba (radical) atunci cand vorbim de Salsa. Eu si Salsa nu ne intelegem. Nu vorbim aceeasi limba, nu avem acelasi ritm, nu comunicam. De fapt, mint. Totul merge perfect pana ma trezesc cu un partener de dans in fata mea. In clipa aia, corpul mi se blocheaza, picioarele mi se incurca, miscarile sunt de mult uitate (cum sa nu tin minte cu care picior trebuie sa pornesc?!), creierul refuza sa ma asculte iar muzica, brusc, isi pierde ritmul. Nu mi s-a intamplat doar o data, sa cred ca a fost un accident, ci de fiecare data.

Degeaba iubesc eu muzica, ritmul, miscarile, Salsa nu ma vrea!

Sau poate ma vrea doar pe mine, refuza sa ma imparta cu altcineva 🙂