Archive for » December, 2011 «

Si m-am uitat la stiri…

M-am uitat si nu inteleg cum se poate, in 2011, sa moara in spital, pe masa de nasteri, o mama si fetita ei. Nu inteleg cum se poate sa nu existe un anestezist intr-un spital in care se aduc copii pe lume. Nu inteleg de ce medicii nu au putut-o salva macar pe una dintre ele.

Nu inteleg cum se poate, la aproape mijlocul lui decembrie, sa existe soferi care nu si-au echipat masinile cu cauciucuri de iarna. Nu-mi pasa ca sunt 10 grade afara azi. E, totusi, mijlocul lui decembrie. Care o fi fost judecata lor?

Nu vreau sa aud ca doua tinere au fost “spulberate” pe trecerea de pietoni.

Nu vreau sa merg la “Real” si sa intreb daca e proaspat somonul (cu atat mai important cu cat il iau pentru Jesse) si sa mi se spuna: “Pai, va dati seama ca si noi il primim cand il primim, si daca nu se vinde…” pe un ton de parca eu sunt cea picata din cer pentru ca am fantastica pretentie sa cumpar somon proaspat. La urma urmei e atat de ieftin, incat nu vad de ce as avea pretentia sa il si cumpar proaspat!!!

Inconstienta? Iresponsabilitate? Indiferenta? As mai adauga nepasare, prostie si nesimtire.

Nu mai vreau sa accept explicatii precum aceea ca “doar suntem in Romania” “asa-i la noi”. Nu vreau sa aud asta. E o scuza lamentabila, inventata de oameni limitati si fara vointa de a schimba ceva.

Faptul ca traiesc in Romania nu inseamna ca accept un standard mai scazut de politete, respect si calitate. Nu inseamna nici ca trebuie sa ma complac in starea asta de “da-i asa, ca merge” si nici ca trebuie sa stau ca leguma in loc sa iau atitudine. Si “a lua atitudine” nu inseamna a da cu pumnul in masa si a striga la unul si la altul ci a face o schimbare, indiferent cat de mica.

Nu ma gandesc ca sunt doar o picatura dintr-un ocean sau un fir de nisip in desert si ca nu pot schimba nimic. Am toata puterea din lume si la fel o aveti si voi. Oceanul e creat din picaturi, nu picaturile sunt create din ocean. Daca fiecare din noi isi propune sa schimbe ceva si sa nu mai accepte nici neglijenta, nici iresponsabilitatea, nici mitocaniile si lipsa de respect, atunci sigur rotitele incep sa se invarta si lucrurile sa se indrepte inspre ceea ce ne dorim pentru noi si cei dragi noua.

Lucrurile mari se fac intr-o serie de pasi mici. Nu se prea intampla lucruri bune (majore) dintr-o data. Ele se construiesc, nu cu stres si chin, din obligatie, ci din obisnuinta zilnica a lucrului bun si bine facut. Nu are sens sa asteptam minuni, e mai interesant sa le cream, incet, dar sigur.

E nevoie doar de vointa si de incredere. Haideti sa le avem pe amandoua!

 

Travianul – sau cum poate un joc sa iti fure viata

Acum vreo cativa ani m-am impiedicat si eu de jocurile online. Intamplator, cel care m-a acaparat pe mine este (ca inca este si cred ca ii merge bine mersi) Travianul. L-am inceput lejer, avand ca scuza faptul ca locuiam intr-o casa pe care o uram si ca sotul meu era destul de mult plecat in perioada aia (in interes de serviciu). Incet-incet insa am inceput sa petrec tot mai mult timp in fata calculatorului. Dupa cateva luni imi ocupa tot timpul liber. Si cand zic “tot”, ma refer la “TOT” – nu imi mai faceam timp nici sa mananc. Mi se parea imposibil sa plec de langa sate si sa le las nesupravegheate. Daca ma ataca cineva? Daca mureau trupele de foame? Daca mi se furau resursele pe care le strangeam de 5 ore??? Unde mai pui ca aveam si conferinte, deja deveneam om de baza (dooooh, din moment ce eram prezenta non stop, cred si eu!!!). Detestam orice ma facea sa plec din fata monitorului.

Va rog sa intelegeti un lucru: jocul asta (cel putin teoretic) e joc de strategie. Dar eu n-aveam nimic in comun cu strategia. Nu ma interesa. Stateam pe mess nopti intregi vorbind nimicuri (trupe, vecini, atacuri, sate, generali, fulgeri si habar n-am ce alte aiureli), nu mai aveam timp de prieteni, de familie. Daca mergeam undeva in vizita, trebuia musai sa-mi verific contul, sa fiu sigura ca sitterul isi facea bine treaba (control freak, I know…).

La un moment dat nici macar nu imi mai placea jocul, eram obosita, vroiam sa se termine dar, dintr-un imposibil de inteles sentiment de datorie, trebuia sa termin serverul (sau serverele pe care le aveam incepute). Ah! Stiti cat dura un server pe-atunci? Cam asa…un an, un an si-un pic…

Fiecare din impatimitii alaturi de care jucam avea cate o scuza sa joace. Cel mai des intalnita era “interactiunea umana”. De parca nu stateam toti ca indobitociti si comunicam doar cu niste cuvinte ce apareau pe monitorul din fata noastra. Oamenii adevarati erau aia pe care nu ii mai vedeam pentru ca eram prea ocupati sa avem o relatie cu calculatorul!!! Ce interactiune umana, frate??

Pot doar sa ma bucur ca sotul meu a judecat mai limpede decat mine, ca a avut creier si rabdare (si probabil incredere) pana am renuntat. Acum mi-e imposibil sa inteleg cum a putut un simplu joc sa imi creeze o dependenta de care am scapat atat de greu. Mi-e imposibil sa inteleg cum un joc a putut deveni mai important decat toti cei dragi mie. Mi-e imposibil sa imi amintesc ce mai faceam pe langa joc in perioada in care l-am jucat. De fapt, incerc sa il uit si sa pastrez in memorie doar lectia pe care am invatat-o din asta.

De atunci nu mai vreau sa aud de jocuri. Mai ales de cele online, care se joaca in retea sau mai stiu eu cum. Ma feresc de ele ca necuratul de tamaie. Cumva, parca viata asta e facuta pentru mult mai mult decat atat. Pentru MULT MAI MULT, nu credeti?

Dragostea – salata sau boala?

Am cam ramas datoare la capitoulul “Aiureli”, asa ca ma bucur ca mi s-a ivit ocazia sa recuperez 🙂

Din ciclul pe care unii dintre voi il stiu deja, “minuni descoperite de cercetatori” (care nu au pe ce sa mai arunce banii), cica dragostea e o boala. Sau asa se pare ca a decis OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), daca e sa ne luam dupa publika.md, ca pe site-ul oficial al organizatiei, eu una n-am gasit nimic care sa confirme teoria asta.

Ma-ntreb care ar fi tratamentul indicat in aceste cazuri de boala. Cei care se simt cu musca pe caciula si sunt ingrijorati, ar trebui sa se relaxeze. Sunt sigura ca in curand vom avea si clinici de dezintoxicare pentru cazurile grave (de exemplu pentru cei care se indragostesc in fiecare zi).

Si eu care credeam ca “Dragostea e o salata“…

Category: Aiureli  Leave a Comment