Archive for » December 8th, 2011 «

Travianul – sau cum poate un joc sa iti fure viata

Acum vreo cativa ani m-am impiedicat si eu de jocurile online. Intamplator, cel care m-a acaparat pe mine este (ca inca este si cred ca ii merge bine mersi) Travianul. L-am inceput lejer, avand ca scuza faptul ca locuiam intr-o casa pe care o uram si ca sotul meu era destul de mult plecat in perioada aia (in interes de serviciu). Incet-incet insa am inceput sa petrec tot mai mult timp in fata calculatorului. Dupa cateva luni imi ocupa tot timpul liber. Si cand zic “tot”, ma refer la “TOT” – nu imi mai faceam timp nici sa mananc. Mi se parea imposibil sa plec de langa sate si sa le las nesupravegheate. Daca ma ataca cineva? Daca mureau trupele de foame? Daca mi se furau resursele pe care le strangeam de 5 ore??? Unde mai pui ca aveam si conferinte, deja deveneam om de baza (dooooh, din moment ce eram prezenta non stop, cred si eu!!!). Detestam orice ma facea sa plec din fata monitorului.

Va rog sa intelegeti un lucru: jocul asta (cel putin teoretic) e joc de strategie. Dar eu n-aveam nimic in comun cu strategia. Nu ma interesa. Stateam pe mess nopti intregi vorbind nimicuri (trupe, vecini, atacuri, sate, generali, fulgeri si habar n-am ce alte aiureli), nu mai aveam timp de prieteni, de familie. Daca mergeam undeva in vizita, trebuia musai sa-mi verific contul, sa fiu sigura ca sitterul isi facea bine treaba (control freak, I know…).

La un moment dat nici macar nu imi mai placea jocul, eram obosita, vroiam sa se termine dar, dintr-un imposibil de inteles sentiment de datorie, trebuia sa termin serverul (sau serverele pe care le aveam incepute). Ah! Stiti cat dura un server pe-atunci? Cam asa…un an, un an si-un pic…

Fiecare din impatimitii alaturi de care jucam avea cate o scuza sa joace. Cel mai des intalnita era “interactiunea umana”. De parca nu stateam toti ca indobitociti si comunicam doar cu niste cuvinte ce apareau pe monitorul din fata noastra. Oamenii adevarati erau aia pe care nu ii mai vedeam pentru ca eram prea ocupati sa avem o relatie cu calculatorul!!! Ce interactiune umana, frate??

Pot doar sa ma bucur ca sotul meu a judecat mai limpede decat mine, ca a avut creier si rabdare (si probabil incredere) pana am renuntat. Acum mi-e imposibil sa inteleg cum a putut un simplu joc sa imi creeze o dependenta de care am scapat atat de greu. Mi-e imposibil sa inteleg cum un joc a putut deveni mai important decat toti cei dragi mie. Mi-e imposibil sa imi amintesc ce mai faceam pe langa joc in perioada in care l-am jucat. De fapt, incerc sa il uit si sa pastrez in memorie doar lectia pe care am invatat-o din asta.

De atunci nu mai vreau sa aud de jocuri. Mai ales de cele online, care se joaca in retea sau mai stiu eu cum. Ma feresc de ele ca necuratul de tamaie. Cumva, parca viata asta e facuta pentru mult mai mult decat atat. Pentru MULT MAI MULT, nu credeti?