Scheletul din dulap

Ii judecam pe oameni dupa ceea ce credem ca stim despre ei, dupa simple banuieli pe care le avem. Ii judecam in absenta lor si ii stigmatizam cu presupunerile noastre. Nu le oferim vreodata prezumtia de vinovatie pentru ca ii judecam dupa forma si infatisarea noastra. Ii judecam dupa ceea ce suntem noi, dupa nimicnicia sau maretia dinauntrul nostru.

Ne credem zei, cu drepturi de a condamna sau salva pe cineva dar suntem numai niste fiinte minuscule ce au doar impresia ca stiu ce e bine si ce e rau, ce e corect sau gresit pe lumea asta. Privim inauntrul nostru si apoi ii aratam cu degetul pe ceilalti, acuzandu-i de lucruri pe care de multe ori nu le-au facut, doar pentru ca e in puterea noastra sa facem asta, pentru ca asa avem o senzatie temporara de superioritate, pentru ca presupunerile sunt, pentru noi, fapte reale, care au avut loc in mod cert. Asa traim efemeritatea popularitatii, alaturandu-ne unei turme care nu are puterea de a se diviza astfel incat fiecare membru al ei sa gandeasca cu propriul creier.

Ne vrem deosebiti si intuitivi si inteligenti dar nu suntem in stare sa depasim limitele unei superficialitati mai mult sau mai putin aparente. Nu trecem de bariera aparentelor pentru ca asta ar insemna, de cele mai multe ori, ca suntem pregatiti sa admitem ca gresim. Or noi, niste mini-zei cu totii, suntem, in mod evident, incapabili de greseala. Noi suntem perfecti. Ceilalti insa… hehe! Cu ceilalti e alta poveste. Fiecare are cate un schelet in dulap, cu siguranta, (preferabil chiar mai multe) si e doar o chestiune de timp pana il vom descoperi. Pana atunci, avem la dispozitie speculatiile si noroiul cu care sa aruncam in ei. Nu de alta, dar parca sunt cam fara pata…

Treziti-va la realitate! Nu sunteti zei!

Category: Pentru ca pot
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *