Archive for » May, 2011 «

Lectia de duminica

Ca nu cumva sa credeti ca doar copilul meu ma invata cate ceva in fiecare zi, iata lectia pe azi de la sotul meu, o lectie care s-a terminat cu o portie buna si sanatoasa de ras. Exact asa cum e bine sa iti incepi dimineata de duminica 🙂

“Mai mama, tie nu ti-a zis nimeni ca trebuie sa vorbesti doar o treime din timp si doua treimi sa asculti? Asta are si o explicatie logica!”

“Serios? Ia s-aud.”

“Pai ai doua urechi si doar o gura.”

🙂

Job? Familie? Amandoua?

Acum 2 ani inca nu imi cunosteam fiul. Imi iubeam jobul si nu credeam ca o sa rezist mai mult de 6 luni departe de el. Eram unul din oamenii aia norocosi care se trezesc cu drag stiind ca urmeaza o zi de munca. Imi faceam treaba cu placere, mai ales ca lucram cu niste oameni foarte de treaba. Preventiv (si datorita sfatului unui om pe care mi-ar placea tare mult sa il consider prieten) cand eram intrebata cat o sa stau in concediu raspundeam “un an, probabil”.

Apoi s-a nascut fiul meu, Jesse, si mi-a schimbat nu doar intregul stil de viata ci si intregul sistem de valori. Mi-a completat viata intr-un mod in care nimeni si nimic altceva n-ar fi putut sa o faca. Mi-a aratat o parte a vietii de care m-am indragostit iremediabil. Nici o clipa, inainte sa il tin in brate, nu mi-am imaginat ca omuletul asta o sa ma schimbe atat de mult. Nu poti explica cuiva care nu este parinte ce inseamna sa ai un copil, pentru ca asta e una din experientele ce pot fi intelese doar dupa ce treci prin ele.

Acum 2 ani deschideam cu multumire un fisier Excel, gandindu-ma deja in ce fel il pot modifica, ce formule pot introduce, astfel incat sa obtin din el maximul de informatii. Era o adevarata placere sa fac rapoartele, sa studiez cifrele, sa ma “joc” cu ele pana obtineam ce vroiam si aveam nevoie. Da, stiu, 90% din populatia globului uraste asa ceva. Eu nu 🙂

Acum cea mai mare fericire e sa ma trezesc dimineata si sa imi vad fiul zambind de bucuria revederii, sa-mi vad sotul si fiul jucandu-se si razand impreuna, sa fiu mama si sotie.

Mai am cateva luni si voi incepe din nou lucrul. Nu fara oarecare emotii. O sa ma duc intr-un loc nou (biroul si-a mutat locatia in perioada in care am fost in concediu), alaturi de oameni noi (cred ca din vechii colegi mai cunosc maxim 30%), pe un job nou (asta e o presupunere, din moment ce este cineva care m-a inlocuit in tot timpul asta si n-ar avea sens sa fie ea cea schimbata pe alt job), luand totul de la zero. Nu conteaza cat de buna am fost la ceea ce faceam  inainte de a intra in concediu. Timpul a trecut si e ca si cum n-as fi existat in firma. Chiar e un nou inceput si trebuie din nou sa demonstrez din nou ce pot si cat pot.

Oricat de mult imi iubesc fiul (si credeti-ma, in privinta asta am ajuns sa inteleg ca iubirea mea efectiv nu are limite), se pare ca, totusi, am nevoie si de un alt fel de interactiune umana, de un alt tip de satisfactii in viata. Presupun ca asta e rolul jobului. Le admir pe mamele care sunt casnice, care si-au dedicat viata copiilor, pentru ca am realizat ca e un lucru ce cere mari sacrificii personale. Eu insa, nu as putea face asta.

Ma intreb acum: chiar e posibil sa pastrezi un echilibru intre job si familie? Chiar poti fi bun la amandoua? Chiar le poti pastra la un nivel foarte satisfacator (pentru tine si toti cei implicati) fara a sacrifica nici una dintre ele? Sincer, sper ca da. Sper ca o sa pot cat sunt la lucru sa ma gandesc doar la ce am de facut in ziua respectiva (legat de job, desigur) si cand ies pe usa biroului sa ma concentrez doar asupra familiei mele.

Si totusi… oare chiar e posibil un echilibru perfect intre job si familie?

Category: Pentru ca pot  Tags: , ,  12 Comments

Baloane de sapun – Maria si Tudor

E vara. Maria si Tudor stau pe iarba, la soare. Tudor s-a lungit, cu mainile sub cap, cu ochii inchisi, bucurandu-se de mirosul Mariei si al ierbii proaspat taiate. Maria face baloane de sapun colorate.

Photo belongs to Richard Heeks

“Tudor, si daca nu suntem decat niste baloane de sapun si noi? Aparem pe lume, stralucim o vreme in soare, aplaudati de mainile unui copil fericit si oglindind toate frumusetile lumii si cand credem ca am invatat cum sa plutim, disparem, ca si cand n-am fi fost.”

“Maria, de unde-ti vin ideile astea?”

Maria zambeste, privind baloanele ce plutesc usor in adierea vantului.

Category: Povesti  Leave a Comment