Archive for » April, 2011 «

Am ars laptele!!

Ma distreaza cum uneori reusesc sa gatesc chestii foarte complicate si o dau in bara la cele simple. Performanta mea de ieri? Am ars laptele!!!!! Nici macar nu am stiut ca se poate asa ceva. Asta cu laptele vine dupa arderea cartofilor (incercam sa fac un piure si am uitat de ei pe foc), arderea omletei (am uitat de ea, stand de vorba cu niste prieteni) si arderea chiftelelor (ultima tura a ramas pe foc pentru ca a trebuit sa dau fuga la Jesse, ce tocmai se trezise).

Sper ca nu-s singura care face de-astea asa ca ziceti repede voi ce ati reusit sa ardeti, ca sa ma simt mai bine 🙂

Valoarea banilor

Am si eu primul post pe blog ce e scris de altcineva. Cum de m-am facut cu el? Am reusit sa pun un pariu inspirat. Si cu cine altcineva sa-l fi pus decat cu un specialist in pariuri: Cristi 🙂 Postul de mai jos ii apartine 🙂 Hmmm, ma rog, imi apartine mie, dar a fost scris de el 🙂

Intr-una din primele mele zile de facultate, cand ma bagam in seama cu unii si altii, o tipa, vazandu-ma mai mare (avand in vedere inaltimea mea nu foarte mare, cred ca totusi mai batran e termenul corect :)) ), m-a intrebat ceva referitor la asta. Nu mai imi amintesc exact, probabil daca am terminat atunci in anul respectiv liceul sau ceva-n genul. I-am raspuns ca nu, ci e a doua mea facultate (pe care o incep, evident! ca de terminat, prima nu va fi terminata, cu siguranta…). Intrebarea fireasca a ei a urmat: “Care a fost cealalta?” I-am spus ca cealalta e Calculatoare si ca sunt un pui de programator.

No, aici m-a contrariat raspunsul ei, pentru ca l-am mai auzit de la multi altii inainte, sub diferite forme: “Ah, foarte fain! Pentru ca si acolo se castiga o gramada de bani”. Facultatea astalalta fiind cea de Drept, la fel intr-adevar… sunt doua domenii in care de la un anumit nivel se castiga foarte bine. Insa ma gandeam cum multi aleg doar sa mearga la “pomul laudat”, nu la pomul care produce fructele care le plac lor cel mai mult.

Or fi o gramada de domenii unde se castiga bani multi, dar daca mie nu imi plac? Niciodata nu mi-am pus problema in felul acesta: unde se castiga mai multi bani, acolo am sa fiu si eu. Bine, nu sunt niciun ipocrit care sa zic ca nu m-am gandit deloc la bani, dar uite… Daca in fotbal se castiga foarte mult, iar eu nu sunt bun si nici nu-mi place fotbalul (dar imi doresc bani), nu pot nici sa ma gandesc sa iau calea asta. Sau sa ma fac medic (dentist de exemplu) si asa mai departe, cu alte meserii banoase. Daca nu iti place ceea ce faci, niciodata nu cred ca vei fi printre cei mai buni in domeniul respectiv. Iar asta ar putea insemna sa nici nu castigi precum te-ai socotit.

Nici nu exclud insa ideea de job de compromis. Tragi o vreme tare, pentru a strange o suma de bani de care ai nevoie sau iti alegi un job temporar in timp ce te pregatesti pentru altceva (in facultate de exemplu). Insa ideea de a-ti alege un… domeniu de compromis mi se pare total deplasata. Pentru ca pana la urma, cel mai important lucru e sa faci ce-ti place. Iar faptul ca poti face ceea ce iti place si sa mai fii si platit pentru asta… e o binecuvantare in opinia mea. Oare de ce-or fugi multi de ea?

Si atunci ma intreb, valoarea banilor e data de cantitatea lor sau de modul cum ii faci ori daca iti place sau nu ce faci pentru a-i avea?

Cenzura, politete si diplomatie

Am o zi “perfecta” de vineri, in care parca totul se incapataneaza sa mearga anapoda, desi eu incerc din rasputeri sa trec peste toate si sa pretind ca e o zi buna.

De cand am facut public blogul asta am tot gasit motive sa ma autocenzurez, ca sa nu ranesc sentimentele lui x sau lui y. Si incep sa ma satur. Peste tot in viata asta dam de chestii artificiale, mascate sub denumiri frumoase gen “diplomatie”, “politete”, “tact”. Negru pe alb, nu e vorba decat de minciuna. Pentru ca oamenii au aflat repede ca adevarul e dureros asa ca au devenit politicosi, diplomati si plini de tact. Ipocriti. Falsi. Artificiali.

Mi s-a acrit de atata politete falsa, de zambete fortate si de bunatate afisata doar pt ochii altora. Realitatea e ca daca am avea idee ce gandesc despre noi cei pe care ii numim prieteni, vecini, colegi si chiar familie… probabil am ramane in stare de soc vreo 2 decenii. Asta e valabila si in sens invers. Daca ar avea ei idee ce gandim noi despre ei…. sigur lumea s-ar clatina si pamantul s-ar surpa. Traiasca minciuna, fiindca alaturi de ea traim si noi 🙁

Ma intreb daca doar eu trec prin stari de-astea in care vreau o doza de realitate. Sunt singura? Vi se intampla si voua? Sau e vorba doar de o zi proasta de vineri, care nici macar nu e 13???!??!?