Archive for » April 3rd, 2011 «

Nazbatia nr. “tz”

Sa nu ma intelegeti gresit, sunt foarte mandra cand vad ca micuta mea comoara da dovada de initiativa. Ieri a luat matura de la locul ei si a inceput sa o tarasca dupa el. Obisnuita sa faca asa de fiecare data cand ii cade o bucata dintr-un biscuit din mana (mai ales daca reuseste sa si calce pe-acolo si sa faca totul faramite) nu m-am stresat. De obicei il las sa isi faca damblaua si dupa ce strange el “mizeria” si abandoneaza uneltele, ma duc eu si adun tot. Doamne fereste sa descurajez copilul cand vrea sa se faca util si sa ma ajute.

Asa am facut si ieri. Dupa cateva minute caut matura. E pe jos, langa faras. Caut firimiturile sau scamele pe care remarcabilul meu copil a incercat sa le adune. Nu le vad la prima privire asa ca ma uit mai atent si observ o bucatica de banana bine intinsa pe jos si pe matura 🙂 La asta nu ma asteptasem 🙂 Sa-l cert? Nici vorba! El a fost foarte bine intentionat. Asa ca am pus mana pe matura, am spalat-o, am luat un servetel si mopul si am curatat urmele “curateniei” facute de ajutorul meu principal. Ah! Si m-am bucurat in sinea mea ca nu a ajuns toata banana pe jos 🙂

La sfarsit, am laudat invatacelul c-a facut curat. Trebuia sa-i vedeti fata stralucind de mandrie, ca sa intelegeti ca s-a meritat tot efortul 🙂

Category: Copii  Tags: , , ,  2 Comments

Durerea femeiasca

de Adrian Paunescu (1996)

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept. 

Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
Si condamnarea de-a ne urati,
Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu.

Stam in picioare, inca de cu zori,
Si va mirati ca nu mai sunt subtiri,
Dar voi, care va credeti tot feciori,
De ce nu aratati ca niste miri?

Pe unde ne dati dreptul de-a munci,
Lucram istovitor, cu voi in rand,
Din cand in cand, in burti ne dati copii,
Iar voi plecati a altele, razand,

Cand suferiti, ne cereti langa voi,
Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,
Va plangem, cand va duceti la razboi,
Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Si legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,
Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Va fura amintirile de ieri,
Is vor plati placerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

Si, uneori, pacatuim curat,
Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Ca insusi Dumnezeu este barbat
Si nu le intelege pe femei.

Dar, vai, a fost odata prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Si-acum, ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem fara rost.

Ne-nvinge viata fara orizont
Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,
Traim ca niste vaduve de front
Si mainile mereu ni se aspresc.

Acum, cand auziti acest repros,
Priviti, fara privire, inapoi,
Incuvintati din cap, marinimosi,
Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

Si, totusi, e vorba despre toti
Sunteti la fel de rai si de flamanzi,
Durerea femeiasca pentru soti,
E-un credit fara giruri si dobanzi.

Va e urat cu noi, va e urat,
Si ne-ati ucide, dragilor barbati,
Asa ca va rugam numai atat:
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copiii, asteptati.

PS: Mi-a placut mult poezia asta, poate pentru ca m-a socat adevarul crud exprimat de versuri, adevar cu care multe, prea multe femei se intalnesc (sper totusi ca nu toate). Sotului meu ii spun ca il iubesc si ca sper sa nu ma lovesc prea curand de partea asta a vietii 🙂