Archive for » February, 2011 «

Zapada – partea 3

A nins iar in Timisoara. Mult. Frumos. Si de data asta, spre disperarea soferilor, drumurile au fost blocate. Si de data asta, spre multumirea mea, vecinii mei s-au mobilizat si au curatat trotuarele din fata si spatele blocului. As fi dat cu drag o mana de ajutor dar nu am putut (din motive ce nu au tinut de mine).

Intotdeauna imi place cand ninge, dar partea mea preferata e atunci cand fulgi mari, mari si desi, cern din cer si se astern pe un covor alb care deja a acoperit totul. Asa a fost de data asta, in ultima zi de ninsoare. Am avut si norocul sa pot iesi ieri seara si sa ma bucur un pic de zapada ce-mi e atat de draga. Poate din cauza luminilor stradale, zapada mi-a dat senzatia de cald, de curat (chiar si acolo unde masinile suparate au aruncat stropi negri de mizerie, incercand sa intineze bucuria frumosului). Crengile copacilor se incovoiau sub greutatea zapezii, tufisurile erau mormane albe, de-o parte si de alta a strazilor erau gramezi mari, albe, iar in parc… in parc era feeric. Nu cred ca am inteles (a se citi “constientizat”) pe deplin cuvantul asta pana ieri seara.

N-am rezistat tentatiei. Pur si simplu nu am putut sa trec pe langa parc nepasatoare. Vroiam sa simt zapada, sa ma bucur de ea. M-am afundat in zapada, am lasat urme, am facut pasi mari, am facut pasi mici, mi-am tarat picioarele, am dat in zapada proiectand-o la distanta. A fost tare frumos. Mi-a umplut inima de o liniste si o multumire pe care doar zapada mi le poate da.

Din statia alaturata parcului o doamna in varsta se uita dezaprobator la mine. Probabil nu-mi dadea mai mult de 18 ani si se gandea ca o sa ma ud la picioare sau o sa racesc sau ca toti “copiii” din ziua de azi sunt dusi cu pluta. Am ignorat-o, evident. La iesirea din parc, un barbat de vreo 50 de ani s-a oprit, probabil mirat de bucuria exprimata de fata mea. Mi-am scuturat calma si zambitoare pantalonii (erau plini de zapada in partea de jos) si apoi am plecat. Barbatul nu s-a miscat pana nu l-am depasit.

M-am bucurat de zapada ca un copil si mi-a prins bine. Ar trebui sa ne permitem mai des sa redevenim copii si sa ne umplem “bateriile”de bine, de frumos, de bun. Sper ca ati reusit si voi sa va bucurati de zapada asta minunata!

Mascati, arme si trandafiri

Cam acum 5 ani si vreo 2 ore, pe cand eu si (buna mea prietena) Rox incercam sa reparam din nou imprimanta, un politist si 2 mascati au dat buzna in biroul in care lucram pe vremea aia. Lucram la o firma ce facea import si distributie de carti si de reviste. Cand am vazut politistul primul gand a fost “Oare astuia ce revista nu i-a ajuns?” :))

A venit tinta spre mine si m-a intrebat daca eu sunt….eu 😛 Sub socul momentului si al intrebarii n-am auzit cum unul din mascati a urlat (da, chiar a urlat): “Mainile sus! Nu misca nimeni!”. Nu m-am speriat dar m-am uitat uluita la cei ce napustisera in birou si eram foarte convinsa ca era ori o farsa ori o greseala. Colega mea de birou intinsese mana sa se sprijine de ceva – ea chiar se speriase… poate din cauza luminitei rosii care pornea de la arma unuia din mascati si “dansa” pe fruntea mea.

Fara prea multe explicatii (dar cu o acuzatie de “deturnare de fonduri” – parca desprinsa din filme…ca toata scena, care sigur nu putea sa faca parte din viata mea!!!) mi s-au pus catusele. Ei, atunci parca s-au schimbat senzatiile. Totusi ceva nu era in ordine. Probabil atunci am inceput sa tremur. Noroc ca n-a durat mult.

In cateva minute aveam in fata o cerere in casatorie (“acuzatiile” aduse, de care trebuia sa iau la cunostinta) si in spate unul din mascati ingenunchiase, cu o cutiuta rosie de catifea in mana. In ea era un inel ce avea sa imi faca viata mai frumoasa.

Nici usurarea ca totul era de fapt in ordine, nici trandafirii, nici “cameramanul” (ascuns asa de bine incat nu il detectasem – desi l-am cautat cu privirea cand credeam ca e o farsa), nici viitorul meu sot care ma strangea deja in brate nu m-au putut face sa ma opresc din tremurat – nu de frica, ci de emotia momentului 🙂

Restul zilei a fost… asa, ca un zbor placut printre nori. Am un zambet pe buze cand ma gandesc la asta.

Asadar, azi, eu nu sarbatoresc Valentine’s Day, ci ziua in care un politist, doi masacati, un “cameraman” si un”florar” mi-au lasat una din cele mai frumoase amintiri posibile 🙂

Harry W. Morgan

The Harry W. Morgan tribute website is now available to everyone. Any of you who want to find out (more) about this extraordinary man who touched our hearts, or just remember some of his stories or his voice, is more than welcome to visit www.harrywmorgan.ro. You can read articles and letters, see pictures or short videos and find out how many countries and places have a little bit of Harry in them.

Harry wanted to make a difference in his life and in the lives of others. Ask anyone who met him at least once and they will say he did.

He was an amazing man. I wish he could still greet me with a loud “Hello dear!” and a big smile and make my day better all of a sudden. I sometimes just hear a musician play or see a movie and I think “Harry would have loved this!”. Those are the days when I miss him so much that it hurts.

He’s in our hearts and he will be for as long as we live.

We love you and miss you, Harry!