Archive for » December, 2010 «

Dorinta de Craciun

Ma intreb cati din voi simt Craciunul asa cum il simteam cu totii cand eram copii. Eu sigur nu l-am mai simtit asa de multi ani. Imi aduc aminte ca intr-un an, dezamagita, i-am spus mamei “eu nu simt ca vine Craciunul”. Mama m-a masurat de la distanta si m-a intrebat cumva iritata “TU nu simti ca vine Craciunul?”; cu alte cuvinte “ce griji ai tu sa te apese ca sa nu mai simti Craciunul”. N-am mai zis nimic, ce sa ii spun? Dar nu simteam nimic, se apropia Craciunul si eu nu simteam NIMIC. Nimic din nerabdarea de a descoperi cadourile, din framantarile legate de Mos (oare vine, nu vine?), din fericirea de a merge la colindat cu colegii, din emotia de a-l intalni in Ajun pe cel care imi placea, din multumirea si linistea data de Sarbatoarea in sine, din farmecul dat de luminitele din brad.

Anul acesta, totusi, pentru prima oara dupa o perioada mult prea lunga, am simtit din nou ca vine Craciunul 🙂 Copilul din mine, trezit probabil de tipetele de bucurie ale copilului meu, incepe acum sa se dezmorteasca incet, incet si sa imi umple sufletul de o avalansa de sentimente si emotii de care imi era tare dor. Fiul meu mi-a redat magia si zambetul Sarbatorilor. M-am bucurat sa fac bradul, sa pasesc pe zapada, sa rad printre fulgii ce ma inconjurau, sa ascult colinde, sa cumpar cadouri, sa vad luminitele cu care s-a impodobit orasul; abia astept sa-mi reintalnesc familia si colegii, sa simt mirosul de sarmale ce intotdeauna pluteste in casa mamei in Ajun, sa primesc colindatori si sa merg la colindat tinandu-mi de mana iubitul si fiul. Anul acesta aleg sa ma bucur de Craciun in loc sa imi fac probleme ca poate ceva nu este perfect 🙂

 

Ma-ntreb… voi ce o sa faceti? Va doresc sa credeti in Craciun si sa va bucurati de el.

Ah! Si sa nu uit: ca-n fiecare an, o sa imi pun o dorinta in fata bradului. Poate se implineste si anul asta 🙂

Zapada

Ha! V-am spus eu ca fulgii aveau un plan si ca nu se dau ei batuti asa usor!

A inceput azi-noapte sa ninga si inca ninge. Cu fulgi mici, mici, mici dar rezistenti. Asa cum e norocul fiecaruia, al meu a fost ca de dimineata a trebuit sa plec in oras… cu masina. Da, as fi putut sa iau un taxi (cum mi s-a sugerat, de altfel), dar daca am masina, de ce sa nu o folosesc? Inutil sa va povestesc ca m-am bucurat ca un copil sa dau jos zapada frageda (da, pur si simplu asa mi s-a parut, frageda, proaspata) de pe masina. Bucuria mea a tinut pana la primul derapaj: intai fundul masinii s-a dus in dreapta, apoi in stanga si iar spre dreapta, fara semne ca ar vrea sa se opreasca din dansul asta, ridicol dupa parerea mea. Ca prin minune insa, masina a decis ca avem totusi o treaba de facut si ca inainte sa ne distram trebuie sa muncim, asa ca s-a indreptat fara nici un incident.

A fost prima zi in care am mers cu 20-30 km/h si nu m-a claxonat nimeni. Ma asteptam sa fie plin de oameni nervosi (presupun ca majoritatea au intarziat unde vroiau sa ajunga), cu zeci de claxoane strigandu-si oful, cu blitzuri, cu semne mai mult sau mai putin obscene. Si totusi, surpriza, nimic din toate astea!

Ah! Mint! Am asistat la o scena absolut ingrozitoare. Un idiot de taximetrist s-a gandit sa se strecoare pe prima banda, intre un camion maricel si un rand de masini parcate de-a lungul strazii. Cred ca o portiune de drum a mers la o distanta de nici 5 cm de camion. Mergeam cu viteza melcului, mai mult stationand decat mergand. La un moment dat observ un individ care se repede la portiera soferului de camion, o deschide furios (din a doua incercare – oare de ce n-o fi blocat-o soferul imediat ce l-a vazut pe nebun?) si se repede inauntru. Aterizeaza inapoi afara (pe propriile picioare din pacate – da, tineam cu soferul camionului) si repeta asaltul de inca vreo 2 ori. Era taximetristul. Probabil camionul ii atinsese oglinda retrovizoare stanga, ca am vazut apoi ca si-o mangaia cu drag. Eu zic ca si-a meritat-o. Totusi, pe ce lume traim ca sa fie posibila chestia asta? Sper din tot sufletul ca s-a ales macar cu o reclamatie la politie, ca merita, nenorocitul!! Asta e un motiv in plus sa nu imi placa taximetristii. Ei chiar se cred buricul pamantului, atotputernici, nu cedeaza niciodata, nu respecta semnele de “oprire interzisa”, nu conduc civilizat, nu vorbesc civilizat si se si comporta ca atare. Ce sa-mi placa la ei?

Trecand peste asta, totul bun si frumos in oras. Ma refer la priveliste, ca edilii locali (atat de amuzant imi suna asta: edilii locali) iar n-au reusit sa faca fata unei ninsori anuntate de vreo 2 saptamani. Cred ca oamenilor pur si simplu nu le pasa. Ei au locuri de parcare asigurate, nu trebuie sa se inghesuie ca noi, muritorii de rand, pe unde gasim un locsor liber; au masini bune, cu asigurari CASCO ce sa ii protejeze de orice potential pericol, probabil au si niste negrii mititei ce se inghesuie sa le arunce sare si nisip inaintea rotilor ca nu cumva sa patineze!!! Mi-e sila de sistemul din Romania, care permite lucrurilor sa mearga pe dos decat e normal. Mai ca-mi vine sa emigrez!

Drumul pana la destinatie mi-a luat o ora si 10 minute. In mod normal l-as face in 20-25 minute deci, evident, am intarziat 🙂 In mod uimitor insa, drumul spre casa a durat doar 20-25 minute, de parca eram in cu totul alta dimensiune.

De bucurie ca am ajuns asa repede, mi-am imbracat repede copilul si am iesit la plimbare. Cred ca a fost cel mai frumos moment de pe ziua de azi. Bucuria primei zapezi (anul trecut era prea mic sa realizeze ce e aia zapada), a primului bulgare (care asa interesant se rostogolea pe tobogan incat a starnit chicote de ras), a primei alunecari pe zapada, a primilor fulgi de nea pe gene, obraji, nas. Am ras, am alergat prin zapada, am urmarit cainii, ne-am dat pe leagan (da, asa, pe zapada), a fost asa bine ca am fi ramas afara daca nu era asa frig. Minunata zapada asta. Sper sa reziste ca sa ma pot bucura pe indelete de ea. Inca nu am apucat sa imi dau fiul pe sanie. Abia astept!

Bun venit zapada! Mi-a fost dor de tine!

Fulgii

A nins aseara. A nins cu fulgi mici ce au acoperit tot: masini, case, blocuri, iarba, pamant, strazi. Au reusit fulgii sa acopere toate imperfectiunile lumii in care traim, toate mizeriile, toate urateniile, lasand in urma un alb minunat. A fost insa doar un miraj, desigur, pentru ca lumea s-a revoltat, a protestat si a cerut sa se revina la starea de dinainte. Asa ca, de dimineata, fulgii au decis sa cedeze in fata insistentelor si sa ne lase in voia noastra. Acum e totul cenusiu din nou, cu vagi pete de culoare, portocalii, verzi sau albastre. Si omenirea se bucura pentru ca e cald si am scapat de zapada.

Dar fulgii au facut un pact tacut. Au promis incetisor, sa nu-i auda nimeni, ca vor reveni. Vor incerca din nou sa ne redea o inocenta ce doar Craciunul ne-o aducea cand eram copii. O inocenta cu miros de zapada si cozonac, cu obraji rosii si rasete fericite, cu mult alb si veselie. Mai e putin…