May
15

Failing

Today I feel like I am failing on every level. I am failing as a mom, I am failing at work, I am failing in every aspect of my life. Everything has become too stressful and I simply cannot cope with all of it.

I used to be so sure about everything and anything, really. I knew what was important and what wasn’t. I was able to make decisions quickly and without over-analysing things. I knew just what to do and when to do it. I was sure I was doing the right thing and I really was.

Now I doubt myself at every step, it doesn’t even matter what I do. I am not sure about anything anymore. The easiest thing seems extremely complicated to me. I can no longer see solutions to problems, I find it hard to focus as it is difficult for me to decide what to focus on, it’s like I am not myself anymore.

I have no idea how to get over this…

Category: Say what??  Leave a Comment
May
15

Miscommunication

I’m definitely one of those people who sometimes say one thing and the others understand another. I have no idea why this happens to me. I attended communication trainings, I read books and articles, I pay attention to my words. People tell me I do not have a communication problem. Yet, words come back to haunt me. The worst part of all this is that when I realise what people understand, I try to explain. And it only gets worse. Instead of convincing them I meant something else, I somehow manage to convince them of the opposite. There’s no escape, or none that I can see.

Why is this so consuming? Because I don’t like people misinterpreting my words. There are so many things that can be interpreted in this world, so many hidden meanings, we’re trained to spot and take hints (sometimes based on intonation alone) in order to reach the true meaning of a story. I think we sometimes forget to just take a message for what it is. If I say I like some piece of furniture, it simply means that I like it, not that I want it. Also, if I say that I like you, it just means that I like you as a person, not that I want something from you.

Maybe I just lost a battle, an evolution battle. Other people have evolved to the state where they see a thousand other words disguised under a simple statement. They are survivors. They know it is important to be sharp and read the intentions of your opponent instantly. I am one of those who have been left behind. I still (childishly) keep telling the truth on most occasions, instead of hiding it under a rock until someone discovers it.

Would it be possible for me to become one of the survivors? Definitely, if I put my mind at it. However, I’ve realised that it would take too much energy and I feel like it would be a waste. I can use my energy for other purposes, for things that are truly important to me.

So please, if you’re not sure what I mean, ask me. If I explain, believe me. Stop assuming things and creating stories in your head. Sometimes, words just deliver a simple message instead of an undercover story.

Category: Say what??  Leave a Comment
May
01

Maturizare

Undeva intre 20 si 31 de ani m-am schimbat.

Am invatat in rastimpul asta ca lucrul cel mai important intr-o discutie nu e sa ai ultimul cuvant, ci sa stii cand sa taci si sa iti potolesti cuvintele usturatoare, schimbandu-le cu un zambet sau macar cu o pauza de tacere.

Am mai invatat ca viata nu iti va pune totul in poala doar pentru ca asa e corect sa se intample uneori. Am invatat sa intind mana si sa iau ce imi doresc, sa lupt pentru ceea ce vreau.

Am aflat ca fericirea exista dar ca e nevoie de munca pentru a o intretine. E nevoie de determinare, de atitudine si de vointa.

Am invatat sa accept lucrurile pe care nu le mai pot schimba dar sa lupt pentru cele care conteaza si inca mai au o sansa.

Am invatat sa iubesc clipa pe care o traiesc in momentul asta in loc sa astept vesnic un moment viitor.

Am reusit sa accept ca poate nu voi mai reusi niciodata sa vad salciile primavara ca pe niste femei indragostite.

Am invatat ca imaginatia si inpiratia te pot parasi.

Am aflat ca o propozitie spusa la intamplare poate durea foarte mult si ca atunci cand stiu sa ascult cu adevarat, chiar aud ce vor sa spuna oamenii.

Am invatat ca e bine sa fiu pregatita sa accept infrangerile si greselile si sa trec peste ele in loc sa le impachetez frumos intr-un colt al mintii si sa le car vesnic dupa mine, mereu pregatita sa le scot la iveala.

Am invatat ca cele mai importante lucruri in viata chiar nu sunt lucruri.

Am invatat ca, ne place sau nu, odata cu inaintarea in varsta, invariabil, la un moment dat, ceva ne tradeaza idealul de a fi “vesnic tanar”: fie mintea, fie corpul. Cine spune ca nu e asa, ori minte, ori e prea tanar ca sa stie.

Am constatat ca nu se poate spune ca viata e buna sau rea. Viata e viata, fara nuante. Oamenii prezenti in viata fiecaruia dintre noi insa, pot sa ne faca bine (mai buni) sau rau (mai rai).

Am invatat ca un zambet, uneori, face infinit mai mult decat o figura incruntata. La fel de mult insa face si un ton hotarat si suparat, la momentul potrivit.

Am aflat ca, asa cum scrie in carti, uneori iubirea nu cere nimic in schimb, iubirea se daruieste: fara masura, fara oprelisti, fara regrete.

Am aflat ca “acasa”, pentru mine, inseamna nu un loc ci o persoana; mai precis doua. Doua persoane care, fiecare in felul lor, mi-au aratat lucrurile importante in viata, mi-au linistit si in acelasi timp agitat viata si m-au invatat sa iubesc mai frumos decat am stiut vreodata.

Am invatat ca nu am intotdeauna dreptate si, mai important decat atat, am invatat sa recunosc atunci cand nu am dreptate.

Am invatat ca in fiecare zi pot invata macar un lucru nou, daca si vreau asta.

Am invatat sa ma iubesc pe mine si asta mi-a dat posibilitatea sa ii iubesc cu adevarat pe oamenii din viata mea.

In mod cert, undeva intre 20 si 31 de ani m-am schimbat.

Category: De suflet  Tags: , ,  Leave a Comment
Apr
11

Prima excursie

Mi-am inceput ziua frumos azi. Jesse s-a trezit bine dispus, la fel si Benny, am reusit sa plecam la timp de-acasa, totul bine si frumos.

Cand am ajuns la cresa, sa il las pe Jesse, Cami  (educatoarea – cred ca pot sa-i spun asa avand in vedere cate activitati fac deja- lui Jesse) m-a intrebat daca sunt de acord sa mearga Jesse maine in excursie. Pentru un moment m-am blocat: copilul meu, sa plece undeva fara sa fiu eu langa el?? Toate instinctele mele de mama s-au activat. Apoi am zambit: lui Jesse i-ar placea la nebunie sa vada iepurasii inainte de Paste, mai ales dupa ce a auzit atatea despre ei, i-a pictat, a invatat poezii, ba chiar a intalnit un iepuras (ma rog, ditamai iepurele) care i-a dat un ou rosu (de ciocolata).  Am cerut detaliile necesare (unde merg, cand, cu cine, etc) si mi-am dat acordul.

Apoi am aflat ca Jesse a primit ieri bulina rosie la cresa, pentru ca a fost foarte cuminte. In mod cert, mandria pentru copilul meu a fost mai mare decat fiinta mea. Nu neaparat pentru bulina rosie (desi m-a bucurat si aia) cat mai ales pentru ca il vad cum evolueaza, cum se schimba, cum invata, cum percepe lucrurile altfel decat inainte. Copilul meu creste :)

Inutil sa va spun ca am plecat de la cresa zambind si cu emotii. Sunt sigura ca maine emotiile vor fi mult mai mari, iar zambetul pe jumatate. Asta pana ajung dupa-amiaza sa il vad :)

Pana la urma e si asta un pas mare: prima excursie fara mama si tata…

Category: Copii  Leave a Comment
Apr
09

Primavara

Cand eram mica eram absolut indragostita de vara. Imi placea si iarna, din cauza zapezii, dar vara era anotimpul meu preferat. E si logic, doar era vacanta mare, puteam face ce-aveam eu chef. Toamna imi displacea in mod clar, pentru ca ploua prea mult si era prea rece (ah, si incepea scoala :P ), iar primavara nu mi se parea deloc interesanta.

Anul asta m-am intrebat, dupa multi ani, care e anotimpul meu preferat. Am constatat, cu o oarecare surprindere, ca preferintele mi s-au schimbat in mod considerabil. Acum iubesc primavara. Mi se pare minunat cum natura se trezeste la viata. Imi place faptul ca merg pe o strada unde toti copacii sunt inca adormiti parca, uitati in iarna, cand deodata vad un cires inflorit. Explozia aia de culoare, de viata, de bucurie, ma face instant sa zambesc. Zilele astea am pandit fiecare prun, mar, par, cais sau cires inflorit. Au inflorit si papadiile, si magnoliile si salciile, iar iarba, de un verde crud, inveseleste fiecare peisaj. La birou, in curte, avem narcise, zambile si lalele inflorite. Ah, am uitat puzderia de ghiocei ce scosesera capul prin zapada cand a inceput sa se incalzeasca usor.

De dimineata, venind spre birou am trecut printr-o zona in care se taiase proaspat iarba. Mirosul de iarba proaspat taiata a avut un efect mai bun decat orice cafea.

Cum sa nu iubesc primavara? E absolut minunata.

 

Category: Pentru ca pot  Leave a Comment
Mar
12

De ce-mi iubesc copilul

Imi iubesc copilul fara limite, fara logica, fara oprelisti si am mii de motive sa fac asta. Exact cand cred ca le stiu pe toate, mai descopar ceva nou. Cred ca dragostea pentru propriul copil nu moare niciodata tocmai pentru ca nu iti dezvaluie miracolele sale decat pe rand, unul cate unul.

Eu am mai descoperit un motiv azi, unul care probabil va fi inteles doar de mame, sau de cei care sunt parinti. Il iubesc pentru ca poate sa rada si sa se bucure din cel mai mic motiv. Nu-i trebuie un lucru extraordinar ca sa fie fericit. Bucuria lui e simpla, spontana, sincera si frumoasa. Se bucura daca eu sau Benny radem, daca si-a gasit ultimul pitic din cei sapte, daca a reusit sa spuna cati ani (si cate luni) are, se bucura ca ne vede si se bucura atunci cand ne jucam cu el, se bucura ca un caine a venit sa se gudure pe langa el, sau ca a vazut un tren, un rau, o pasare, ca a reusit sa pronunte un cuvant sau ca a spus o poezie si a cantat la chitara, ca e destul de mare incat sa duca el painea. Are bucurii mici si totusi atat de mari.

Bucuria lui ma atinge intotdeauna. Poate din cauza ca e atat de sincera si de adevarata, imi patrunde in inima si ma lumineaza, ma linisteste si imi reaminteste ca lucrurile importante in viata, cele pe care vrem sa le tinem minte, nu sunt cele complicate, cu probleme si solutii intortocheate, ci cele simple, banale dar care vin din suflet.

Category: Copii, De suflet  Tags: , ,  2 Comments
Mar
04

Eu si Salsa

Intotdeauna mi-a fost usor sa dansez si am fost mandra de asta. Am simtit muzica si am lasat-o sa ma conduca, indiferent de ritm si de miscari. Am dansat cu placere si cu daruire si nu-mi pot imagina viata fara dans.

Eh, dar lucrurile se schimba (radical) atunci cand vorbim de Salsa. Eu si Salsa nu ne intelegem. Nu vorbim aceeasi limba, nu avem acelasi ritm, nu comunicam. De fapt, mint. Totul merge perfect pana ma trezesc cu un partener de dans in fata mea. In clipa aia, corpul mi se blocheaza, picioarele mi se incurca, miscarile sunt de mult uitate (cum sa nu tin minte cu care picior trebuie sa pornesc?!), creierul refuza sa ma asculte iar muzica, brusc, isi pierde ritmul. Nu mi s-a intamplat doar o data, sa cred ca a fost un accident, ci de fiecare data.

Degeaba iubesc eu muzica, ritmul, miscarile, Salsa nu ma vrea!

Sau poate ma vrea doar pe mine, refuza sa ma imparta cu altcineva :)

Category: Pentru ca pot  Leave a Comment
Feb
28

Puterea oamenilor dragi

Am avut o zi tare proasta. Cu toate astea, n-as putea sa va spun exact ce n-a mers bine. Daca ma gandesc in detaliu, cam toate s-au rezolvat (si cele care inca nu s-au rezolvat, se vor rezolva maine). Eu insa nu pot scapa de sentimentul asta aiurea de “zi in care toate-au mers pe dos”.

Pe drum spre casa ma gandeam ca e ca si cum o bucatica mica din mine s-ar pierdut undeva pe drum. Am refacut mental calea pe care a mers ziua asta dar nu am reusit sa o gasesc. Ceva din ziua asta mi-a absorbit toata energia si m-a lasat fara resurse. M-am simtit obosita (fizic si mental) si infranta. Urat sentiment. Sentimentul de infrangere e amar, e dezamagitor.

Mi-a fost teama sa ajung langa copilul meu. Mi-a fost teama ca starea de spirit in care eram eu o sa ii fure din bucuria naturala la varsta asta. Mi-a fost teama ca va citi in sufletul meu dezamagirea, infrangerea si va intelege, instinctiv, cum ma simt. Ceea ce s-a intamplat insa mi-a inselat toate asteptarile. Fiul meu a fost acela care a reusit sa astupe golul lasat de bucatica pierduta. Cu rasul si entuziasmul pe care il are pentru orice, cu mandria cu care imi arata cifrele si le spune denumirea in engleza, cu incantarea pe care o arata pentru cel mai mic lucru ce ii reuseste, cu increderea ca poate reusi orice – fiul meu mi-a refacut rezerva de energie de care aveam nevoie.

N-ar fi corect sa nu spun ca si Benny, sotul meu, a contribuit la refacerea echilibrului meu spiritual. Mi-a facut o surpriza care mi-a amintit ca bunatatea e, de cele mai multe ori, la indemana oricui. Depinde doar de noi sa o oferim celor care au sau nu nevoie.

Pe lista lucrurilor bune care s-au intamplat pe final de zi adaug si faptul ca am reusit sa scriu postul asta – un lucru ce indepea sa para imposibil in ultima vreme.

Pana la urma se pare ca e nevoie doar de iubire, bunatate si putere interioara ca sa vedem si sa apreciem lucrurile bune care ni se intampla si sa echilibram balanta noastra sufleteasca.

Voi ce credeti?

 

Category: De suflet  Leave a Comment
Dec
26

A fi sau a nu fi…parinte

Am citit articolul asta – Parents who hate parenting: The latest trend – si nu-s deloc de acord cu studiul celor din Canada.

E adevarat ca a aduce un copil pe lume inseamna, din punct de vedere financiar, costuri mult mai mari, mai ales daca vrei sa ii oferi o mancare sanatoasa si cele mai bune conditii (de care copilul chiar are nevoie, nu de pasarelele pe care le au unii). E adevarat ca avem copii din ce in ce mai tarziu in viata, asa incat avem timp sa realizam la ce renuntam. E adevarat si ca renuntam la multe (asta daca chiar vrem sa ne ocupam noi de copilul nostru si nu altii).

Dar mi se pare absolut stupid sa spui ca idealizezi frumusetea rolului de parinte pentru a justifica niste costuri financiare (si stupid e un cuvant bland). Asta poate veni doar de la cineva care nu are copii, de la cineva care nu stie ce inseamna prima lacrima (inca imi amintesc ziua in care am vazut prima lacrima a lui Jesse), sau un zambet sau un mers ezitant, sau un dintisor, sau o lauda de la cresa, sau o reusita la scoala, la facultate sau in viata in general, a copilului tau.

Sunt multe lucruri la care am renuntat cand am ales sa devin mama dar asta pentru ca (mai mult sau mai putin constient) eu am ales la ce sa renunt. E adevarat ca pe unele le regret dar stiu sigur ca pot sa le aduc inapoi in viata mea daca si cand imi doresc cu adevarat sa fac asta.

La fel de adevarat este ca nu pot descrie in cuvinte cat de frumos este sa fiu parinte. Sunt constienta ca experienta asta nu e traita la fel de toti oamenii, dar pentru mine este absolut minunata. Nu, nu e totul roz bombon cu picatzele. Dar bucuriile predomina neplacerile si suisurile sunt mai multe decat coborasurile (imposibil de conceput pentru unii, stiu).

Cand ma intreaba cate o colega sau prietena cum e sa fii mama nu pot sa ii raspund decat ca e cel mai frumos lucru de pe lume. Ii spun si ca e greu (de ce sa mint? chiar e uneori!) dar momentele frumoase le pun intr-o umbra densa pe cele grele. Sentimentul pe care il am cand ma uit la copilul meu nu il am in nici o alta circumstanta si nu l-as da pentru nimic.

Oamenii care nu au copii sunt la fel de multumiti de viata lor ca si cei care au copii? Foarte bine. E important sa fii multumit cu viata ta si cu alegerile facute. Dar comparatia asta e asa, ca si cum ai compara mere cu pere. Cum poate un om care nu are copii sa stie daca ar fi fost mai multumit de viata lui daca ar fi avut copii? La fel, cum poate un parinte sa stie daca i-ar fi placut mai mult viata lui daca nu ar fi avut copii? De unde sa stie, oricare dintre ei, cum ar fi fost?

Cred ca a deveni parinte este si e bine sa fie o alegere personala. E important sa fim impacati cu alegerile facute si sa ne bucuram de ceea ce avem in loc sa tanjim dupa “cioara de pe gard” (sau “cioara ce ar fi putut sa fie pe gard”). Noi suntem cei care ne traim viata, nu cei care ne “cerceteaza” si apoi emit concluzii savante.

Eu zic sa ne traim vietile cu bucurie si cu multumire, chiar daca nu avem tot ce (poate) am fi putut avea in conditii diferite. Viata e a noastra si e asa cum ne-o facem!

 

Category: Copii  Tags: , ,  Leave a Comment
Dec
18

I used to…

I used to be different.

I used to have enough time to talk to anyone and find out how they were.

I used to go to a club and dance every week.

I used to go out and meet my friends more than once a week.

I used to be pretty relaxed.

I used to have time to think about my life and what I want from it.

I used to make plans.

I used to listen to music I enjoy.

I used to be popular.

I used to chit-chat on the phone for ages.

I used to have time for myself.

I used to sleep at night.

I used to have friends.

I used to be the most important person in my life.

I used to finish books I started reading.

I used to watch movies quite often.

I used to know what was going on in the world, with no effort.

……………………………………………………………………………………

But that is all in the past. Now I am a mother.

Category: Say what??  Leave a Comment
« Previous Entries